Guvernul Romaniei a adoptat recent Ordonanta de Urgenta nr. 92/2020, care a fost publicata in Monitorul Oficial–Partea I cu nr. 459 din 29 mai 2020. Acest act normativ vizeaza instituirea unor masuri active de sprijin destinate angajatilor si angajatorilor in contextul situatiei epidemiologice determinate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum si modificarea unor acte normative in vigoare.
In mod concret, acestea sunt principale masuri de sprijin adoptate de Guvern, conform Ordonantei de Urgenta nr. 92/2020 :
1.Angajatii care au beneficiat de somaj tehnic in contextul pandemiei de SARS-COV-2 si carora le sunt mentinute raporturile de munca ulterior reluarii activitatii de catre angajatori, beneficiaza pentru o perioada de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din castigul salarial mediu brut prevazut de Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2020 cu nr. 6/2020.
2.Angajatorii care in perioada 1 iunie 2020-31 decembrie 2020 incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, cu norma intreaga, persoane in varsta de peste 50 de ani ale caror raporturi de munca au incetat din motive neimputabile lor, in perioada starii de urgenta decretate sau a starii de alerta, inregistrati ca someri in evidența agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului București, primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
Angajatorii care incadreaza in munca, dar nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2020, pe perioada nedeterminata, cu norma intreaga, persoane cu varsta cuprinsa intre 16 si 29 de ani inregistrati ca someri in evidenta agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului București primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata din aceasta categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.
Angajatorii care inceteaza raporturile de munca ale salariatilor, anterior perioadelor pentru care sunt obligati sa le mentina, vor restitui agentiilor pentru ocuparea fortei de munca, in totalitate, sumele incasate pentru fiecare persoana pentru care a incetat raportul de munca, plus dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei in vigoare la data incetarii raporturilor de munca.
3.Este important de retinut faptul ca angajatii din institutii si autoritati publice si salariatii din companiile care la data solicitarii acestor sume se afla in faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitatile suspendate sau restrictii asupra acestora din alte motive decat cele generate de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu vor beneficia de masurile de sprijin enumerate.
OANA LIVIA BADEA-Cabinet de Avocat are ca obiectiv acordarea de consultanta legala si asistenta angajatilor, companiilor angajatoare, dar si altor organisme de dialog social precum sindicate si patronate de munca. Ne asiguram mereu ca solutiile legale pe care le identificam si propunem clientilor nostri vor reprezenta nu doar o rezolvare de moment a situatiei ci vor fi de ajutor in perspectiva ocrotirii si promovarii intereselor generale ale clientilor nostri.