IMM Factor

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia a fost publicata in Monitorul Oficial – Partea I cu nr. 780 din 26 august 2020.

Sprijinirea sectorului intreprinderilor mici şi mijlocii reprezinta o prioritate a programului economic iar in acest sens a fost aprobat Programul IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial si a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia.

IMM Factor este cel de-al treilea program guvernamental (cele doua programe anterioare fiind IMM Invest si IMM Leasing) care sustine accesul la finantare al intreprinderilor mici şi mijlocii, prin acordarea de facilitati de garantare de catre stat pentru finantarea creditului comercial.

Astfel, beneficiarii programului IMM Factor vor putea obtine de la bancile inscrise in program finantari de tip factoring acordate pe baza facturilor comerciale şi garantate de stat. Acestia vor fi sustinuti de o schema de ajutor de stat, sub forma de granturi, prin care vor fi acoperite costurile de finantare (dobanda aferenta sumelor avansate de finantator si comisionul de factoring aferent serviciilor de colectare si administrare creante) in procent de 50% şi costurile de garantare (comisionul de risc şi comisionul de gestiune), in procent de 100%.

Valoarea maxima a granturilor ce pot fi acordate prin schema de ajutor de stat este de pana la 800.000 euro/IMM, iar pentru sectoarele pisciculturii şi acvaculturii, precum si cel al agriculturii, granturile sunt limitate pana la maximum 120.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru fiecare beneficiar. 

Valoarea plafonului de garantare este de maximum 5.000.000 lei/beneficiar, iar valoarea maxima a unei garantii pentru o facilitate de factoring, acordata beneficiarului pentru un debitor cedat, este de maximum 750.000 lei.

Pot beneficia de garantii si ajutor de stat IMM-urile din toate sectoarele de activitate (cu exceptia celor declarate neeligibile potrivit OUG 146/2020), care respecta conditiile programului si se incadreaza in normele si procedurile interne ale finantatorilor.

Garantiile vor fi acordate in procent de maximum 50% din valoarea finantarii de tip factoring, exclusiv dobanzile, comisioanele si alte cheltuieli aferente finantarii garantate cu posibilitatea prelungirii finantarii de maximum 3 ori, pe perioade de pana la 12 luni.

Programul IMM Factor va deveni operational dupa elaborarea Normelor Metodologice de Aplicare a OUG nr. 146/2020 de catre Ministerul Finantelor Publice si aprobarea acestora de catre Guvernul Romaniei.

Experienta dobandita de echipa de avocati din cadrul OANA LIVIA BADEA-Cabinet de Avocat in aria de practica a dreptului afacerilor este consolidata in permanenta prin solutionarea prompta a problemelor legale curente cu care se confrunta clientii nostri. Intotdeauna dezvoltam si propunem solutii de perspectiva, coroborand obtinerea celui mai bun rezultat cu interesele pe termen lung ale celor care ne solicita sprijinul profesional.